CURSURI COPII
Dansul este spectacolul total al vieții. Cultivă sensibilitatea, educă voința, întărește încrederea,
crește stima de sine și dezvoltă imaginația.

Orice părinte își dorește ce e mai bun pentru copilul său iar cu ajutorul dansului, cei mici se mișcă natural pe diferite ritmuri înca de la cele mai fragede vârste.
Instructorii noștri îmbină pașii de dans cu distracția și disciplina, oferind copiilor experiențe de neuitat.
De ce? Pentru că, deși aceștia vor avea senzația că se joacă, nimic nu este lăsat la voia întâmplarii. Vorbim aici despre mișcare și interacțiune într-un mediu propice dezvoltării unor abilități precum munca în echipă, concentrarea asupra pașilor, orientarea pe ringul de dans, coordonarea, îmbunătățirea posturii corporale și abilitățile de socializare, care sunt neglijate din ce în ce mai mult în ziua de astăzi.

Copilul tău va învata să-și descopere și să-și pună în valoare calitățile fără ezitare, va afla ce înseamnă perseverența, că toate emoțiile sunt bune și că motivația trebuie reconstruită de fiecare dată când simți că vrei să renunți, va învata alături de noi să se bucure de succes, de eșec, să râdă și să fie binedispus, căci toate acestea fac parte din viață.
Alături de ei retrăim clipele copilăriei, ne bucurăm de ritmurile latino, râdem, ne jucăm și ne încărcăm cu toată energia din lume.